ZIAR - Viaţa Liberă Galaţi

Crimă între fraţi vitregi pe strada Sulfinei

Scris de Luni, 03 Octombrie 2011
Un bărbat de 38 de ani şi-a omorât fratele vitreg azi dimineaţă, cu o lovitură de cuţit aplicată în inimă. Crima a avut loc în Cartierul Nou, pe strada Sulfinei, la nr. 9, chiar în mijlocul străzii. Între cei doi fraţi mai existaseră conflicte, majoritatea de ordin familial.Un echipaj al…

Mehid, scoasă la licitaţie publică

Scris de Luni, 03 Octombrie 2011
Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Galaţi scoate la vânzare, mâine, aproape tot ce a mai rămas din societatea comercială Mehid SA, patronată de omul de afaceri Corneliu Mangalea. Hale, terenuri, magazii, spaţii de depozitare, construcţii turnătorie şi forjă, ateliere – toate sunt situate în incinta Mehid de pe Bulevardul…

Milionarii din construcţii. Topul gălăţean al IMM-urilor

Scris de Luni, 03 Octombrie 2011
Construcţiile sunt domeniul care a „făcut” cele mai multe milioane de euro în Galaţi în cursul anului trecut, reiese din clasamentul firmelor private, dat publicităţii, ieri, la Teatrul Dramatic, în cadrul unui eveniment organizat de Patronatul IMM-urilor Galaţi. Altfel spus, această ediţie a Topului firmelor gălăţene (bazat pe rezultatele financiare…

Prim-procurorul Dumitru Baciu: Aproape de răzmeriţă la Bălăşeşti

Scris de Luni, 03 Octombrie 2011
Războiul arendei de la Bălăşeşti, purtat între firmele Tonitza SRL şi Ice Blink Consulting, având ca miză circa 800 de hectare din proprietatea a peste 200 de localnici, este încă departe de a se încheia, iar la un moment dat a fost gata să degenereze într-o răzmeriţă, după cum recunoaşte…

Războiul grâului de la Bălăşeşti. Cum să pierzi un milion de dolari

Scris de Luni, 03 Octombrie 2011
Litigiu pe 790 de hectare şi acuzaţii aduse firmei conduse de fiul primarului din Bălăşeşti. Marian Toniţă este de negăsit. Cât mai tace primarul? Scandalul dintre firmele Tonitza SRL şi Ice Blink Consulting, care durează de peste doi ani şi îi are în centrul său pe mai mult de 200…

Scandal pe sute de mii de euro. APIA blochează subvenţiile la Bălăşeşti

Scris de Luni, 03 Octombrie 2011
Aproximativ 400.000 de euro rămân în aşteptare, până la soluţionarea litigiului dintre firmele Tonitza SRL şi Ice Blink ConsultingScandalul din comuna Bălăşeşti, despre care „Viaţa liberă” continuă să scrie şi care are ca principali actori firmele Tonitza SRL, pe de o parte, şi Ice Blink Consulting, alături de peste 200…

Galaţiul, în Guiness Book-ul căsniciei

Scris de Luni, 03 Octombrie 2011
Nu mai puţin de 140 de perechi au fost sărbătorite ieri de Primăria municipiului Galaţi, în sala Teatrului Muzical „Nae Leonard” pentru meritul de a fi împlinit jumătate de veac de căsnicie. Noua generaţie de miri de aur a primit flori, o diplomă, cecul în valoare de 500 de lei…

Simulacru de anchetă la Bălăşeşti?

Scris de Miercuri, 14 Septembrie 2011
O comisie de anchetă a Prefecturii se va afla, probabil, şi astăzi la Bălăşeşti, pentru a verifica reclamaţiile celor peste două sute de localnici nemulţumiţi de faptul că reprezentanţii primăriei din localitate le ţin blocate în arendă terenurile totalizând peste 800 de hectare. Comisia de anchetă trimisă luni de prefect…

Şeful Serviciului Arme, Explozibili, Substanţe Toxice al IPJ: „Le declar război braconierilorl!”

Scris de Luni, 03 Octombrie 2011
De o lună de zile, adică de la 1 septembrie, inspectorul principal de Poliţie Cătălin Cristian Picioruş a fost numit, după un concurs organizat în luna august, prin ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor, şeful Serviciului Arme, Explozibili, Substanţe Toxice din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi. Va conduce, deci, o…

„Confiscări toxice” - droguri de risc!

Scris de Marți, 04 Octombrie 2011
De la inspectorul principal de poliţie Cătălin Cristian Picioruş, noul şef al Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Toxice din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi, am aflat că perioada 29 august-23 septembrie a fost una deosebit de fructuoasă în sensul prevenirii şi combaterii faptelor de natură contravenţională şi infracţională la…